START UP NATION. Programul continuă în 2019. Ce îmbunătățiri pregătește Ministerul pentru Mediul de Afaceri

18.09.2019

Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Radu Oprea a participat, vineri, la dezbaterile Consiliului Consultativ pentru dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii. Cu acest prilej, el a anunțat faptul că programul Start-Up Nation va continua și în 2019.

"Programul Start Up Nation va continua anul acesta. Astăzi este una dintre etapele obligatorii, în care discutăm cum putem să îmbunătățim acest program. Sunt prezenți absolut toți factorii implicați în derularea Start-Up-ului, de la consultanți, la patronate, mediu de afaceri, bănci, ministerul prin agențiile regionale, fondul de garantare, fondul de contragarantare, și cred că astăzi într-adevăr, vom face un pas foarte important pentru a putea anunța când se deschide sesiunea Start-Up anul acesta.", a spus ministrul.

Îmbunătățiri

Întrebat ce schimbări ia în calcul privind îmbunătățirea programului, Oprea a răspuns: "Sunt foarte multe probleme pe care le-au adus utilizatorii. Dorim să avem un ghid de succes cu cei care astăzi au reușit în Start-Up, pentru că vrem să aducem în atenția celorlalți care își doresc să devină antreprenori faptul că, într-adevăr, acest proiect este o reușită, să spună ce au întâmpinat, ce s-a întâmplat. (...) . Doresc să simplificăm și să înțelegem procesul de aprobare."

Vânzarea proiectelor câștigate

El a menționat faptul că prevederea potrivit căreia câştigătorii îşi pot vinde proiectele se află printre subiectele care sunt în discuţii.

Oprea nu recomandă oamenilor să cumpere proiecte gata făcute.

"Atunci când cumpăr o afacere poate nu mi se potriveşte mie nu este neapărat pe dorinţele, pe potenţialul meu, pe imaginaţia mea ca antreprenor. Start-Up Nation nu este neapărat despre antreprenori, ci despre spiritul antreprenorial", a afirmat ministrul.

Când se va deschide aplicația

Ministrul a susţinut că pentru ediţia din acest an a programului există bani suficienţi.

Întrebat dacă aplicaţia se va deschide în aprilie, aşa cum anunţase Ilan Laufer, el a spus că programul din acest an mai are niște pași de urmat și că nu poate anticipa ceea ce încă se dezbate într-o sală.

Astfel aplicația se va deschide în luna decembrie 2019.

© 2022 LD-SS European Consulting. Constanța, 900125, Constanța
Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți